Jocuri de putere! Culisele alegerilor de la FRF: a fost deschis frontul anti-Popescu

Jocuri de putere! Culisele alegerilor de la FRF: a fost deschis frontul anti-Popescu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gică Popescu este momentan singurul candidat pentru alegerile din iunie 2014. Mircea Sandu joacă la două capete, iar Dumitru Dragomir caută un contracandidat, speriat că Generația de Aur îl va îndepărta de la Ligă.

Cu aproape 9 luni înainte de alegeri, jocurile de putere din fotbalul românesc sunt în plină desfășurare

Început de decembrie 2005, cu puține zile rămase până la alegerile pentru președinția FRF. În stațiunea Rânca, la 1650 de metri altitudine, într-o vilă de protocol, Gică Popescu și Marin Condescu negociau în ce condiții avea să primească fostul internațional sprijinul cluburilor aflate sub aripa sindicatelor miniere, aproximativ 50 de voturi. „Suntem cu tine! Să vină lăutarii!”, a strigat Condescu la finele discuției.

Soarta lui Mircea Sandu părea pecetluită, însă pe 20 decembrie, Popescu a pierdut alegerile la o diferență de 85 de voturi. Minerii lui Condescu făcuseră o întoarcere spectaculoasă și au votat pentru Mircea Sandu. Cum a explicat asta liderul lor, 5 ani mai târziu? „Nu i-am promis nimic lui Gică Popescu și nici el nu ne-a cerut să-l votăm. Când a venit, ne-a prezentat programul lui și atât”.

În 2008, Gică Popescu anunța că nu se va implica în alegerile care aveau să fie câștigate de Mircea Sandu în fața lui Constantin Iacov: „Nu voi mai candida decît atunci cînd voi fi sigur că voi cîștiga. Tocmai datorită faptului că am căpătat experiență și stiu cum se derulează aceste alegeri, care nu se câștigă pe campanie, ci prin alte lucruri…”. La anul, pe 1 iunie, numele lui Popescu va reveni în urne după 9 ani, iar până acum nu are un adversar anunțat.

Trei personaje principale, Gică Popescu, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, se pregătesc pentru alegeri. La nivel declarativ, toți trei sunt aliați, astfel că, pe hârtie, fostul internațional este favorit clar să câștige primele alegeri de după 1989 la care Mircea Sandu nu va candida. În culise însă, opoziția lucrează febril, încurajată de atitudinea actualului președinte și cu sprijinul lui Dragomir. Cel mai activ conducător de club în jocurile de culise este Ioan Niculae, de la Astra.

MIRCEA SANDU – aliatul cu două fețe

În august 2012, omul care a avut 6 mandate ca șef la FRF anunța: „În 2014 nu mai candidez pentru funcția de președinte, nu mai simt nicio motivație”. Dintr-un candidat activ la alegeri, Sandu devenea, brusc, un om important de culise, iar pe acest lucru s-a bazat și Popescu atunci când i-a oferit funcția de președinte onorific. De ce ar avea nevoie fosta Generație de Aur de un om cu o imagine compromisă? Oficial, rolul său de membru în Comitetul Executiv al UEFA va ajuta în continuare fotbalul românesc. Neoficial, Sandu este un aliat care te ajută să câștigi alegerile, iar Popescu a recunoscut asta: „Întotdeauna este mult mai bine să ai sprijinul actualului președinte decât să îl ai împotriva ta”.

În iulie, Hagi vorbea despre condiția necesară pentru a-i acorda lui Mircea Sandu funcția onorifică, după câștigarea alegerilor: „Dacă va fi băiat bun… Glumesc acum, luați-o ca pe o glumă!”. Povestește un apropiat al lui Sandu, sub protecția anonimatului: „Nașu” a înțeles mesajul lui Hagi și nu i-a picat bine. Știe că nu mai avea nicio influență la Federație dacă vine Popescu, iar asta nu-i convine. Îi place să controleze tot”.

Dintr-un aliat declarat al lui Popescu, Sandu a început să nuanțeze. Până în urmă cu o lună, în discuțiile oficiale purtate îl numea pe Popescu „viitorul președinte al Federației”. Acum, Popescu a fost retrogradat la postura de „candidat la postul de președinte”.

În august, „Ziua” scria că Mircea Sandu se gândește serios să candideze. „Am auzit și noi zvonul, însă probabil că nu va mai candida el. Există o discuție legată de Alexandru Deaconu”, spune un om apropiat lui Gică Popescu. Deaconu, actualul șef al arbitrilor, este finul lui Mircea Sandu. „Nici nu mă gândesc la lucrurile astea. Am auzit în ultima perioadă o grămadă de zvonuri în jurul nostru. Probabil că unele sunt adevărate, altele nu. Candidați vor apărea, cu siguranță, e normal”, a răspuns Popescu atunci când a fost întrebat de ProSport despre o eventuală trădare a lui Mircea Sandu.
Poziția lui Mircea Sandu nu poate fi însă analizată ignorându-i pe cei de care a fost legat ca printr-un cordon ombilical în ultimii 17 ani, secretarul general al FRF, Adalbert Kassai, și șeful Ligii, Dumitru Dragomir.


Dacă vor avea nevoie de mine, ușa mea e deschisă, îmi pot bate oricînd la ușă. E bine că se bazează pe susținerea mea, știu unde mă găsesc, în clădirea de vizavi
Mircea Sandu, iulie 2013


Cu cine votează doamna Sandu?

Un rol important în poziția lui Mircea Sandu la alegerile de la anul o va avea soția sa, Lise. Doamna Sandu este implicată în fotbal, dovadă și împrumutul de 400.000 de euro acordat în 2009 lui Jean Pădureanu. Fosta soție a lui Dan Alban – asociatul lui Ioan Becali, decedat în 1990 – nu-l simpatizează pe Gică Popescu și, în plus, este prietenă bună cu Vica Dragomir, soția șefului Ligii. „Cele două soții i-au împăcat de multe ori pe Sandu și Dragomir. Ei stăteau separat, ele discutau și apoi îi aduceau în sufragerie pentru împăcare, ca pe niște copii”, spune un apropiat al șefului Ligii.

ADALBERT KASSAI – câștigătorul de alegeri

„Va câștiga acela pe care îl vom susține eu și cu Kassai, plus șefii de la AJF”, spunea Dragomir la începutul lui 2013. Venit în federație alături de Mircea Sandu, fostul ospătar Kassai a creat o mașină de vot puternică, folosindu-și influența în stabilirea arbitrilor și observatorilor. În anii ”90, George Copos făcea lista pentru arbitri la etapele din prima divizie în biroul lui Kassai.
De ziua secretarului general, sediul FRF este luat cu asalt de mesaje și cadouri venite de la cluburile din ligile inferioare, iar Kassai răspunde cu banchete pe cinste.

Acesta este omul care a câștigat alegerile pentru Mircea Sandu din 1989 încoace, însă în ultimii doi ani cei doi au rupt relațiile amicale. „Fiecare stă în biroul lui, se salută rece când se întâlnesc pe holuri și atât”, povestește un angajat al FRF, sub protecția anonimatului. Fără ajutorul lui Kassai, șansele lui Sandu de a câștiga alegerile sunt nule. În mai multe discuții private,  secretarul general a susținut că-l va sprijini pe Gică Popescu, însă Dragomir încearcă să-i schimbe opțiunea.

DUMITRU DRAGOMIR – oportunistul de la Ligă

Citiți cu cine votează Dragomir la anul. „Eu îl susțin pe Gică Popescu. Sunt cu cine vrea Mircea Sandu să fiu. Cine o să știe să își facă lobby, ăla va câștiga alegerile. E ca în politică. La timpul respectiv, vedem și implicarea mea în alegeri. N-am de unde să știu ce o să fie până atunci”. Declarația dată pentru ProSport îl descrie perfect pe șeful Ligii, care rămâne într-o zonă ambiguă și lucrează febril în culise.

Conștient că venirea la putere a Generației de Aur, adversară cândva declarată a președinților din Liga 1, îi poate încheia mandatul la Ligă, Dragomir caută soluții. Contextul nu îi este favorabil. La anul, expiră contractul cu RCS RDS pentru drepturile Ligii 1, iar specialiștii media estimează că LPF va pierde 40-50 la sută, aproximativ 45 de milioane de euro, din valoarea actualului contract la negocierea următoare, în condițiile în care piața este în scădere accentuată. Dragomir riscă să piardă sprijinul președinților cărora le-a oferit peste 200 de milioane de euro din 2008 încoace, în condițiile în care echipa lui Popescu va veni cu un candidat și cu o alternativă acceptabilă pentru drepturile TV.

Îi e frică lui Dragomir de venirea Generației de Aur? Șeful LPF: „De ce să-mi fie teamă că mi s-ar termina mandatul la Ligă? O să continue, stați liniștiți! N-o să mai candideze nimeni, o să fiu singur. Și, dacă voi avea vreun contracandidat, ăla o să primească un vot, două. Atât”. Gică Popescu: „Întrebați-l pe dânsul dacă se teme de un asemenea scenariu. Atât timp cât Dragomir este ales de cluburile din Divizia A, probabil va ieși la pensie de acolo”.

La începutul anului, în fotbal a apărut zvonul că Dragomir va candida. „Domne’, e adevărat că mă sună aproape zilnic oamenii să mă convingă să candidez! De ce să ascund? Dar vă spun ceva: eu nu mă bag! Ce-mi trebuie mie Federație?”. Oficial, Dragomir nu se „bagă”, neoficial caută un contracandidat puternic pentru Popescu și se folosește de oamenii apropiați lui.

Rolul lui Horia Ivanovici

În ultima lună, moderatorul TV Horia Ivanovici a contactat mai mulți oameni din fotbalul românesc pentru a le face o „propunere de nerefuzat”. Deși era încă angajat al RCS, Ivanovici se recomanda ca fiind reprezentantul „unui grup de oameni de afaceri puternici”, iar întâlnirile aveau ca scop găsirea unui contracandidat solid pentru Gică Popescu. „Probabil că e trimis la înaintare de Dragomir și de Ion Niculae de la Astra, care este principalul aliat al șefului Ligii. Să nu vă mire dacă în primăvara viitoare, chiar înainte de alegeri, Astra va fi campioană”, susține un președinte de Liga 1, care a dorit să-și păstreze anonimatul.


Cred că Popescu are cele mai mari șanse, iar Porumboiu cam pe locul doi. Apoi poate Iordănescu, dacă va candida, iar Prunea numai în echipă cu cineva. Și mai este cineva care va candida, e om politic cu bani foarte mulți, eu îl știu. Gică Popescu e sprijinit de Mircea Sandu, de Kassai, de mine. Bine, toți se pot schimba, pentru că viața e a dracului
Dumitru Dragomir, iulie 2013


GICĂ‚ POPESCU – candidatul grăbit

Fostul căpitan al naționalei și-a anunțat candidatura cu 11 luni înainte de alegeri, dar nu a început campania electorală. Susținut politic de Victor Ponta, Popescu va pleca împreună cu Hagi, Dumitrescu și Stelea, în noiembrie, într-un turneu prin Olanda, Germania, Spania și Italia pentru a vedea cum funcționează federațiile din occident. Până atunci, echipa lui s-a înmulțit cu încă un membru, Cristian Bivolaru. „Nu vreau nimic de la Gică, nu mi-a promis nicio funcție, vreau doar să-l ajut”, a spus ieri fostul secretar general adjunct al FRF. „În ciuda aparențelor, nu sunt o echipă unită”, spune un membru în Comitetul Executiv al FRF.

Fără a avea deocamdată un contracandidat, cel considerat omul fraților Ioan și Victor Becali are destui dușmani printre conducătorii din Liga 1, culmea, toți apropiați ai lui Dragomir: Ioan Horoba de la Gaz Metan, Ioan Niculae de la Astra și Ioan Niculaie de la Brașov. Potrivit șefului Ligii, Popescu a greșit când a decis să-și anunțe candidatura atât de devreme: „În șase-șapte luni atâtea gunoaie vor ieși la suprafață că nu ne mai trebuie nimic. Nu, el trebuia să anunțe candidatura în ultimele 30 de zile. Pentru că în 30 de zile nu mai ai ce să îi faci. Mai mult de cât e spălat nu îl mai spală nici apa Dunării”. Fără să vrea, Dragomir a enunțat principiul pe care se bazează viitorii contracandidați. Anunț de participare la alegeri împins cât mai târziu, șanse mici de a fi compromis. Totuși, Popescu anticipează finalul campaniei electorale: „O să ajungem la tensiuni… în aprilie și mai o să fie foc!”.


Am ales să concurez cu mâinile curate și am pierdut. Eu nu o să ascund prietenia mea cu frații Becali doar de dragul de a câștiga alegerile
Gică Popescu, decembrie 2008


Candidează Porumboiu?

„Nu te poți duce fără o campanie, dar 4-5 luni sunt suficiente pentru a-ți anunța candidatura și a-ți pregăti campania. Ar fi inedit să candidez pentru că nu am mai făcut-o niciodată”, spunea Adrian Porumboiu în iulie. Ieșit la nivel declarativ din fotbal, afaceristul care o controlează încă pe FC Vaslui își pregătește candidatura, însă așteaptă să vadă ce poziție va avea Mircea Sandu. Aflat în relații bune cu Dumitru Dragomir, Porumboiu nu se poate bucura integral de sprijinul șefului LPF. Omul de afaceri este certat cu Ioan Niculae de la Astra.


1,1 miliarde de dolari este averea estimată a omului de afaceri Ioan Niculae, finanțatorul de la Astra, potrivit revistei Forbes

Popescu vrea să transfere imaginea Gene­rației de Aur în urnele de vot. Am toată stima pentru fotbalistul Popescu, dar în niciun caz nu mă poate convinge că poate conduce fotbalul româ­nesc
Ioan Niculae, finanțator Astra

40 de milioane de euro e averea estimată a lui Gică Popescu. Fostul fotbalist derulează afaceri în domeniul imobiliar și în cel energetic

Se vede deja șef! Împarte funcții! Nu îi susțin candida­tura! Popescu e un om care a avut o Academie de fotbal și un club pe care le-a lichidat
Ioan Horoba, președinte Gaz Metan

Costin Ștucan / Redactor
Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie "aprinsă" la 3 SportCast: "Mi se părea aberant /…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
BREAKING NEWS. Următoarele două ore pot schimba tot în România
BREAKING NEWS. Următoarele două ore pot schimba tot în România
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×